Singurul centru de recuperare a vederii relaxate și clare, 

în mod natural, din România.

Creăm soluții reale pentru recuperarea vederii tale.

Misiunea Noastră

Misiunea noastră este să îi conducem pe oamenii care au vederea obosită, tensionată și neclară să-și recapete vederea relaxată și clară prin împlementarea obiceiurilor sănătoase.

Mirela C. - Arad

“Mulțumesc Flavius ție și echipei tale, cu ajutorul vostru fetița mea are o vedere mai relaxată și mult mai clară. Ședințele pe partea emoțională, exercițiile oculare și schimbarea alimentației sunt rezultatul progreselor pe care le avem de la o zi la alta din ce în ce mai bune!”

Diana H. - Cluj

“Am reușit să re-citesc clar și să scriu de la distanță normală, când sunt la birou sau la bancă. Mai mult, ochii sunt relaxați, odihniți și nu mai am dureri și înțepături la nivelul ochilor. Mulțumesc întregii echipe!”

Oltita B. - Cluj

"Vă mulțumesc pentru ajutorul prin care am scăzut 1 dioptrie la ambii ochi, și cel mai mult mă bucură că tensiunea oculara a scazut de la 30mm/Hg la 15mm/Hg, reducand între timp tratamentul medical"

ECHIPA NOASTRĂ

Suntem o echipă de oameni specializați în tratarea naturală a vederii.

Flavius Țurcanu
Coach specialist în gestionarea emoțiilor care influențează vederea 


Cu peste 12 ani de experiență în a îmbunătăți vederea în mod natural, Flavius este inițiatorul activităților pe care CENTRUL INTEGRATIV Educația Vederii le desfășoară.


A început pioneratul în România susținând seminarul "Îmbunătățește-ți astăzi NATURAL vederea" în fața a peste 25.000 de persoane, în peste 23 orașe, seminar susținut de peste 150 de ori.


Cu peste 2000 de ședințe de coaching individuale în a identifica și trata emoțiile care influențează vederea, are experiența practică de a renunța el însuși la dependența de ochelari.


Rolul lui este acela de a-i ajuta pe oameni să implementeze OBICEIURI sănătoase pentru recăpătarea vederii relaxate și clare prin schimbarea tiparelor mentale și emoționale care îi ajută să își lărgească zona de confort.


A lucrat cu persoane de toate vârstele, de la 8 la 70 de ani, și a observat ca aceste tipare mental-emoționale nu țin cont de vârstă. De asemenea, rezultatele obținute i-au demonstrat că vederea poate fi recuperată indiferent de vârstă.


Adriana-Maria Gabor
Biolog specialist în stilul de viața alimentar care îmbunătățește vederea


Responsabilă de tot ce înseamnă cercetarea, asistența și crearea de produse în domeniul nutriției și alimentației necesare pentru recăpătarea vederii clare.


Pe lângă acestea, Adriana  educă și susține clienții în crearea unor noi obiceiuri alimentare sănătoase. Pentru ca aceste obiceiuri să fie mai ușor de făcut, oferă terapii pentru curățarea sistemului limfatic și sanguin folosind tehnologii inovative.


Misiunea ei în cadrul Centrului Integrativ Educația Vederii este aceea de a ajuta oamenii să facă alegeri alimentare sănătoase, să fie conștienți de efectele pe care le au acestea asupra corpului lor pe termen lung.


Aceste transformări pe plan alimentar îi ajută pe clienți nu doar să vadă mai bine, ci și să aibă o digestie mai bună, mai multă energie în corp, facilitând gestionarea mai bună a emoțiilor care le influențează vederea, cât și performanța musculară oculară.



Claudiu Rus
Fizio-kinetoterapeut specializat în recuperarea naturală a vederii


Rolul său în cadrul Centrului Educația Vederii este de a se adresa planului fizic al problemelor oculare care apar și asupra a tot ceea ce înseamnă acțiunea mușchilor oculari.


În sesiunile de tratament este conștientă de conexiunea dintre sistemul vizual și restul corpului și insistă pe o strategie de tratare integrativă pentru redobândirea abilității de a privi clar și relaxat.


Tehnici folosite:

- gimnastica oculară 

- gimnastica și posturarea spatelui 

- tehnicile manuale de detensionare 

- electroterapie


Din pregătirea ca fiziokinetoterapeut, a dobândit o multitudine de principii ale mișcării și funcționării mușchilor, pe care acum le folosește pentru a trata ochi.  Educă pacienții în aplicarea obiceiurilor și principilor sănătoase de folosire a ochilor. De asemenea, ghidează oamenii în a-și antrena flexibilitatea și finețea mușchilor oculari, astfel încât să-și îmbunătățească vederea pe cale naturală fără nevoia de ochelari.



ECHIPA NOASTRĂ

Suntem o echipă de oameni specializați în tratarea naturală a vederii.

Flavius Țurcanu
Coach specialist în gestionarea emoțiilor care influențează vederea 


Cu peste 10 ani de experiență în a îmbunătăți vederea în mod natural, Flavius este inițiatorul activităților pe care CENTRUL INTEGRATIV Educația Vederii le desfășoară.


A început pioneratul în România susținând seminarul "Îmbunătățește-ți astăzi NATURAL vederea" în fața a peste 25.000 de persoane, în peste 23 orașe, seminar susținut de peste 150 de ori.


Cu peste 1500 de ședințe de coaching individuale în a identifica și trata emoțiile care influențează vederea, are experiența practică de a renunța el însuși la dependența de ochelari.


Rolul lui este acela de a-i ajuta pe oameni să-și impelemnteze OBICEIURI sănătoase pentru recăpătarea vederii relaxate și clare prin schimbarea tiparelor mentale și emoționale care îi ajută pe oameni să își lărgească zona de confort.


A lucrat cu persoane de toate vârstele, de la 8 la 70 de ani, și a observat ca aceste tipare mental-emoțional nu țin cont de vârstă. De asemenea, rezultatele obținute i-au demonstrat că vederea poate fi recuperată indiferent de vârstă.


Adriana-Maria Gabor
Biolog specialist în stilul de viața alimentar care îmbunătățește vederea


Responsabilă de tot ce înseamnă cercetarea, asistența și crearea de produse în domeniul nutriției și alimentației necesare pentru recăpătarea vederii clare.


Pe lângă acestea, Adriana  educa și susține clienții în crearea unor noi obiceiuri alimentare sănătoase. Pentru ca aceste obiceiuri să fie mai ușor de făcut, oferă terapii pentru curățarea sistemului limfatic și sanguin folosind tehnologii inovative.


Misiunea ei în cadrul Centrului Integrativ Educația Vederii este aceea de a ajuta oamenii să facă alegeri alimentare sănătoase, să fie conștienți de efectele pe care le au acestea asupra corpului lor pe termen lung.


Aceste transformări pe plan alimentar îi ajută pe clienți nu doar să vadă mai bine, ci și să aibă o digestie mai bună, mai multă energie în corp, facilitând gestionarea mai bună a emoțiilor care le influențează vederea, cât și performanța musculară oculară.



Claudiu RUS
Fizio-kinetoterapeut specializat în recuperarea naturală a vederii


Rolul kinetoterapeutlui în cadrul Centrului Educația Vederii este de a se adresa planului fizic al problemelor oculare care apar și asupra a tot ceea ce înseamnă acțiunea mușchilor oculari.


În sesiunile de tratament este conștientă de conexiunea dintre sistemul vizual și restul corpului și insistă pe o strategie de tratare integrativă pentru redobândirea abilității de a privi clar și relaxat.


Tehnici folosite:

- gimnastica oculară 

- gimnastica și posturarea spatelui 

- tehnicile manuale de detensionare 


Din pregătirea ca kinetoterapeut, a dobândit o multitudine de principii ale mișcării și funcționării mușchilor, pe care acum le folosește pentru a trata ochi.  Educă pacienții în aplicarea obiceiurilor și principilor sănătoase de folosire a ochilor. De asemenea, ghidează oamenii în a-și antrena flexibilitatea și finețea mușchilor oculari, astfel încât să-și îmbunătățească vederea pe cale naturală fără nevoia de ochelari.



Detalii despre CENTRUL INTEGRATIV Educația Vederii și membri echipei găsești aici.

Pentru comandă poți suna la numărul: 0787.803.390
și colega mea Adriana te va ajuta.

Serviciile Noastre pentru 6 luni

AVEM PACHETUL POTRIVIT PENTRU TINE
  • Ședințele din pachetul ONLINE se desfăsoară oriunde există conexiune la internet.
  • Beneficiezi de experiența a 3 terapeuți specialiști.
  • Terapiile sunt disponibile în baza unei rezervări calendaristice, dedicată ție.
IMPLEMENTAREA

Primele 3 luni (L1, L2, L3)

2400 RON

/lunar

  •  3 ședințe de Coaching
  • 3 ședințe de consultanță în nutriție
  • 3 ședințe de exerciții oculare

TOTAL 9 ȘEDINȚE / lunar

ÎMPĂMÂNTAREA

Următoarele 3 luni (L4, L5, L6)

1000 RON

/lunar

  • ședințele vor fi stabilite în funcție de unde e nevoie mai mult de împământare

TOTAL 4 ȘEDINȚE / lunar

Basic

Simple, fast and effective flexible move


99.99

/mo

  • Working time 24/7 all days
  • Free Tea & Coffee
  • Max 15 team members
  • Superfast wifi
  • Free Kitchen
Private

Simple, fast and effective flexible move


299.99

/mo

  • Working time 24/7 all days
  • Free Tea & Coffee
  • Max 15 team members
  • Superfast wifi
  • Free Kitchen

Orar Educatia Vederii

Program consultații: 

8:30 - 12:00

16:30 - 19:00

Contact Educatia Vederii

Contact:

Email: adriana@educatiavederii.ro

Telefon: 0787 803 390



Programari la numărul:

+40 711 928 774

Produsele Noastre

Învață care sunt bazele pe care orice persoană ar trebui să le cunoască înainte de a începe procesul de odihnire și relaxare a vederii.  

Învață practici despre care, peste 95% dintre cei care au participat la acest seminar, au spus că au văzut mai clar.

Învață principiile necesare pentru îmbunătățirea vederii tale. Pașii și direcțiile specifice te vor ajuta să scazi dioptriile și să ai o vedere clară.


Parteneri de încredere

Contact | Politica de confidențialitate | Termeni de utilizare

EducațiaVederii.ro își rezervă toate drepturile asupra acestui site. Continuând să navighezi pe EducațiaVederii.ro, confirmi acceptarea termenilor noștri de utilizare. Pentru mai multe detalii, te invităm să consulți secțiunea noastră de Termeni și Condiții.

Dacă ai întrebări sau dorești să ne contactezi, te așteptăm cu drag în secțiunea Contact.
Ne bucurăm că ești alături de noi!